Potrivit unei statistici a INS, în anul 2017, la capitolul distribuţia spitalelor, în Giurgiu existau trei unităţi spitaliceşti.

Mai puţine decât la Bistriţia- Năsăud, Botoşani, Covasna, Dâmboviţa şi Ialomiţa, unde, în fiecare judeţ, au funcţionat câte patru spitale.

În fruntea clasamentului este Capitala, unde pe parcursul anului trecut au acordat asistenţă medicală nu mai puţin de 92 de spitale.

La nivelul anului 2017, reţeaua sanitară, la nivel naţional, a acordat asistenţă medicală cu internare continuă unui număr de peste 4 milioane de pacienţi, mai puţini faţă de 2016. De asemenea, numărul pacienţilor din centrele de sănătate cu paturi de spital a fost mai mic decât cel înregistrat în 2016.

În funcţie de tipul de unităţi sanitare, în anul 2017, cele mai mari durate medii de internare s-au înregistrat în unităţile medico-sociale, respectiv 150 de zile per pacient. Şi în preventorii, durata medie de internare a fost de 122,2 zile per pacient. La pol opus, cele mai mici durate medii de internare s-au înregistrat în centrele de sănătate cu paturi de spital, durata medie de internare fiind de 7,4 zile per pacient, potrivit adevărul.ro.

Articolul precedentIncident fatal! Un giurgiuvean s-a înecat
Articolul următor30000 de locuri de muncă disponibile, la nivel naţional. Câte sunt în Giurgiu