Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce a avut loc, în această dimineață, pe DJ 601, la ieșire din localitatea Roata de Jos.
Acesta se deplasa cu o motocicletă în momentul în care a părăsit partea carosabilă, fiind găsit de pompieri în lăstărișul de la marginea drumului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Tânărul a fost preluat de paramedici, conștient, dar cu multiple traumatisme și transportat la spital.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Parfumuri, haine și genți contrafăcute, cu o valoare estimativă de peste 100.000 lei, confiscate de la un cetățean turc
Articolul următorGiurgiu. Mai mult de jumătate dintre pachetele alimentare și de igienă de la UE au fost distribuite