Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis o informare meteo de ninsori, vânt, precipitații mixte și polei, valabilă  de miercuri de la ora 22.00, până vineri, la ora 12.00.

Sunt vizate ninsori și strat nou de zăpădă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte și polei.

Potrivit ANM, în intervalul menționat, vor fi perioade cu precipitații, predominant ninsori, în toate regiunile și se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova.

În Dobrogea, sudul și estul Munteniei, precum și în sud-estul Moldovei vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

Mai ales în noaptea de joi spre vineri și pe parcursul zilei de vineri, vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului și la munte, cu viteze mai mari, rafale în medie de 55…65 km/h, pe crestele montane și în Moldova, unde ninsoarea va fi viscolită.

Articolul precedentUrmărit național, prins de polițiștii giurgiuveni
Articolul următorControale la toate maternitățile din țară