Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de vânt, de miercuri, de la ora 10, până miercuri, la ora 21, inclusiv în Giurgiu.

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări susținute în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în sudul Moldovei, cu rafale de 55….65 km/h și temporar 70…75 km/h.

De asemenea, ANM a emis şi o informare meteo în care se arată că în cea mai mare parte a ţării, de marţi până miercuri seara, la ora 21, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în regiunile nordice, nord-estice, vestice şi centrale, iar în a doua parte a zilei de marţi (30 aprilie) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (30 aprilie/01 mai) în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, precum şi în Muntenia, Moldova şi Dobrogea.

În cursul zilei de 1 mai, vântul va avea local şi temporar intensificări în majoritatea regiunilor, cu rafale în general între 45 şi 55 km/h.

Articolul precedentNouă rețineri în urma conflictului violent de la Clejani. A fost instituită zonă de siguranță publică
Articolul următor1 Mai sau Armindenul, ziua în care se petrece la iarbă verde