Fructele și legumele se vor scumpi pentru că seceta și inundatiile au determinat cea mai gravă criză a legumelor din ultimii 40 de ani, iar porcul de Crăciun ne va costa aproape dublu din cauza pestei porcine.

România, care s-a confruntat cu inundații grave în primele două luni de vară, când a plouat aproape continuu, va simți impactul crizei de legume  începând din toamnă.

Prețurile produselor proaspete, dar și a celor congelate sau a conservelor vor crește simțitor, având în vedere că cele mai multe importuri de legume și fructe se fac din Olanda și Ungaria, ambele afectate de vremea extremă din această vară.

Semnalul de alarmă este tras de reprezentanții PROFEL, citați de Euractiv.com

Creșteri de preţ vor fi și la carnea de porc. Cu până la 10% în următoarele trei luni, urmând să explodeze în decembrie, în preajma sărbătorilor. Nu numai carnea din rafturi se va scumpi, ci şi porcii aduşi la vânzare în târguri, a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSLI), pentru România Liberă. În opinia sa, preţurile la porcul în viu vor creşte de la 7 lei/kg în prezent, la 10-12 lei în luna decembrie.

Articolul precedentUn nou membru în echipa Astrei Giurgiu. Vezi aici despre cine este vorba
Articolul următorUn giurgiuvean a cucerit aurul la Cupa Națiunilor pentru juniori la box