Hotelierii din Giurgiu sunt somați ca până la data de 10 februarie să depună la Direcția de Taxe și Impozite a Primăriei o declarație privind taxa turistică! Primăria Giurgiu a instituit o taxă specială pentru promovarea turistică a orașului.

Fondurile din această taxă vor fi folosite pentru promovarea turistică a orașului și susţinerea de evenimente care pot genera creşterea numărului de turişti, spun autoritățile. Însă, hotelierii sunt revoltați și spun că sunt foarte puțini turiști care se cazează la Giurgiu și care pot să plătească această taxă. Asta deoarece cei care se vor caza în unitățile hoteliere din Giurgiu vor plăti o taxă de 1% pentru fiecare zi de cazare.

Taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului Giurgiu pentru anul 2019 se calculează prin aplicarea cotei de 1% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA, se arată în comunicatul Primăriei Giurgiu.

Prin instituirea taxei speciale se urmăreşte creşterea numărului de turişti în Giurgiu, a duratei de şedere a turiştilor, precum și a veniturilor obţinute din turism.

Astfel, taxa se va încasa de către hotel, hotel-apartament, motel sau pensiune turistică odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate şi va fi depusă la Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu pentru bugetul local al Municipiului Giurgiu până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat această taxă.

De asemenea, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local aprobată pe 31 ianuarie 2019, unitatea de cazare are obligaţia de a depune lunar o declaraţie-decont la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Giurgiu, până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a colectat taxa.

Sumele încasate cu titlu de taxă specială vor fi evidenţiate într-un cont distinct, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local.

În cazul în care depunerea declaraţiilor-decont nu se va face la timp, unitatea va fi sancţionată cu o amendă de la 70 de lei la 279 de lei, iar nedepunerea lor se pedepseşte cu amendă de la 279 de lei la 696 de lei.

Taxa specială de 1% pentru promovarea turistică a Municipiului Giurgiu se va folosi pentru susţinerea de evenimente care pot genera creşterea numărului de turişti în Municipiu, organizarea sau participarea la târguri şi conferinţe, realizarea de campanii publicitare, promovarea atracţiilor, evenimentelor şi obiectivelor turistice din Municipiul Giurgiu prin intermediul centrelor de informare turistică, mediul online şi social media.

Articolul precedentTineri cercetați de polițiștii giurgiuveni pentru furt de produse electronice
Articolul următorGiurgiuveni, mergeți în Bulgaria? Autoritățile bulgare au introdus vignetele electronice!