Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orelor 17:30, în localitatea Bolintin Deal, str. Ithaka, între un autoturism si un microbuz, în care au fost implicate 8 persoane.
La fața locului au fost au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul ISU Giurgiu și ISU București-Ilfov, precum și SAJ Giurgiu și SAB-IF.
În total, au intervenit șase ambulanțe si două autospeciale de stingere cu apă si spumă, dotate cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de pompieri Bolintin Deal.
Potrivit ISU Giurgiu, s-a constatat că toate victimele erau constiente si comunicative, fără traumatisme severe. Dintre acestea șase au necesitat îngrijiri medicale și transport la spital, celelalte două refuzând acordarea primului ajutor medical.
Toate cele șase victime au fost transportate la Spitalul Universitar de Urgență București si, din fericire, nu au existat persoane încarcerate.