Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce a avut loc, în această dimineață, pe DC 83, în localitatea Dobreni. În eveniment au fost implicate un autoturism și un tractor pentru grădină. 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. 

Imagine

Bărbatul care conducea tractorul, în vârstă de 73 de ani, a fost preluat de paramedici, iar pasagera din autoturism, în vârstă de 71 de ani, de echipajul SAJ. Ambele persoane au fost transportate la spital.

Pompierii au asigurat măsurile PSI și au acționat pentru sablarea părții carosabile, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. 

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Camioanele încărcate cu piatră şi nisip, verificate în trafic
Articolul următorÎncep înscrierile pentru posturile de soldat/gradat profesionist în MApN! Vezi ce condiții trebuie să îndeplinească cei care-și doresc o carieră militară