În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în localitatea Cămineasca. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la nivelul unei camere și a acoperișului, iar materialele combustibile din interior ardeau mocnit. 
În urma incendiului a ars o cameră și mobilierul din interiorul acesteia, acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 3 mp, iar celelalte camere au fost afectate de fum. 
Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul.
 
Articolul precedentAmenzi substanțiale pentru două firme din Giurgiu unde au fost găsiți muncitori fără forme legale
Articolul următorUn banner din Portul Giurgiu s-a prăbușit din cauza vântului