O lumânare lăsată nesupravegheată a lăsat fără acoperiș deasupra capului o familie din localitatea Podu Doamnei în care locuiau 5 persoane.

Pompierii din cadrul  Gărzilor de Intervenție Roata de Jos și Mihăilesti au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanţă SMURD și au constatat faptul că incendiul se manifesta violent cu flacără deschisă atât la nivelul acoperișului cât și în interiorul imobilului, în  suprafață de aproximativ 70 mp.
Până la sosirea pompierilor, flăcările au afectat și o locuință învecinată, din fericire doar sageacul și izolația din polistiren fiind afectate, restul imobilului fiind protejat.

Cele 5 persoane ce locuiau în imobil s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri, neînregistrandu-se victime, ci doar pagubele materiale. 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAutoturism în flăcări, la Dărăşti Vlaşca
Articolul următorAccident rutier pe DN5. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale