Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu informează populația județului că, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2022, în conformitate cu prevederile Ordinului ANSVSA nr. 35/2016, se desfășoară Campania de Vaccinare antirabică a carnasierelor domestice (câini și pisici).

Costurile de vaccinare vor fi suportate de la bugetul de stat în cazul câinilor, iar în cazul pisicilor, suportat de către proprietarii acestora.

Proprietarii și deținătorii de câini și pisici au totodată câteva obligații:

  • să prezinte și să conteționeze (să imobilizeze) animalele pentru efectuarea vaccinării antirabice;
  • să dețină un carnet de sănătate al animalului, în care să evidențieze acțiunile imunoprofilactice antirabice, iar în cazul lipsei/pierderii acestuia, un carnet de sănătate va fi emis de către medicul veterinar care efectuează vaccinarea;
  • să respecte dispozițiile Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Giurgiu, privind interdicțiile de mișcare a câinilor în afara curților;
  • să anunțe imediat medicul veterinar orice mușcătură produsă la om de către câinii aflați în proprietatea sau îngrijirea lor, precum și orice modificare a comportamentului acestora.

Nerespectarea dispozițiilor cu referire la vaccinarea obligatorie a carnasierelor domestice, prevăzute de legislația în vigoare, se sancționează contravențional cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei .

Concomitent cu vaccinarea carnasierelor domestice se va demara și acțiunea de vaccinare antirabică la vulpi prin distribuirea manuală de momeli vaccinale antirabice.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCodrin Ștefănescu: „Dezbaterile pe Legile justiției, o mascaradă totală. Suveranitatea României va fi pierdută!”
Articolul următorRegulament nou. Părinții pot cere motivarea absențelor elevilor