Ministerul Sănătății reamintește că, în această săptămână vor fi stabilite scenariile privind organizarea activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Pe hartă, Giurgiu are  o singură zonă roșie, la Oinacu, unde rata de infectare este 5,7 la mia de locuitori și unde se va adopta scenariul 3, adică desfășurarea cursurilor on-line.

În municipiul Giurgiu, avem zonă galbenă deci o rată de infectare de 1,61 la mia de locuitori, deci se pot desfășura cursuri după scenariul galben, ca de altfel la Daia, Gostinu, Stoenești și Herăști.

Astfel, luni, 7 septembrie 2020, toate direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor informa Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București, respectiv senatele universitare ale instituțiilor de învățământ superior și Comitetele Județene / al Municipiului București pentru Situații de Urgență (CJSU/CMBSU) cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, iar până la data de 10 septembrie, în funcție de aceste date, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, conform Ordinului ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății 5487/1494/ 01.09.2020.

 

 

Comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă (CJSU/CMBSU) vor emite hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori.

Scenariul 1

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

Scenariul 2

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

și

Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

DOCUMENTUL cu TOATE LOCALITĂŢILE şi CULORILE ATRIBUITE! Click aici!

Scenariul 3

Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online

“Fiecare unitate şcolară va decide și îşi va adapta scenariul la indicaţia DSP-urilor, inspectoratelor şcolare judeţene şi comitetelor pentru situaţii de urgenţă. Susținem necesitatea începerii activității în unitățile de învățământ și, atât Ministerul Sănătății, cât și direcțiile de sănătate publică și INSP sprijinim demersurile pentru demararea noului an școlar în condiții de siguranță epidemiologică”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Analiza situației epidemiologice care cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile (inclusiv 6 .09.2020) realizată la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică din data de 7 septembrie, ora 10.00 este prezentată pe pagina de web a Ministerului Sănătății, www.ms.ro, secțiunea Analiza epidemologică pe județe pentru începerea anului școlar.

Articolul precedent883 de cazuri noi de COVID, în România, 14 în Giurgiu
Articolul următor100% TU DECIZI! Marian Rasaliu, un veritabil traseist politic. Politicianul rasat la funcții publice abonat