”Let’s do it, Romania!” revine cu o nouă zi de curățenie națională pe 21 septembrie 2019, activitate desfășurată în 26 de județe, printre care și Giurgiu, România alăturându-se astfel celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi.

”Ne-am propus ca și anul acesta să ne alăturăm mișcării globale Let’s do it, World! și să facem din nou curățenie în România alături de voluntarii noștri. Anul acesta, împlinim 9 ani de la prima acțiune și ne bucurăm să sărbătorim împreună, pentru o Românie mai curată”, a declarat Ștefan Buciuc, președintele Asociației ”Let’s do it, Romania!”.

În 2018, pe 15 septembrie, la nivelul județului Giurgiu, acțiunea de curățenie generală s-a finalizat cu peste 14.000 de saci plini cu gunoaie. Peste 11.000 de voluntari s-au implicat în lupta împotriva uneia dintre cele mai acute probleme de mediu – deșeurile. La curățenie au participat peste 40 de primării, copii cu profesori şi parinţi din școli din tot judeţul, instituții județene, ong-uri, sute de angajați ai Poliției, Pompierilor, Jandarmeriei Române, precum și angajați ai penitenciarelor și deținuți, chiar şi copii si adulti din centre speciale. Cu totii s-au alăturat celei mai mari campanii de curățenie la nivel internațional, oferind un exemplu de spirit civic, de mobilizare pentru o cauză comună – colectarea deşeurilor abandonate în natură şi în spatiul public.

În județul Giurgiu, anul acesta de organizarea Zilei de Curățenie se ocupa Asociatia Prietenii de lângă tine, echipa ce a coordonat în judeţ acțiunile Let’s do it, Romania! din 2012 până în prezent.

 

Articolul precedentAproximativ 1200 articole textile confiscate la frontieră
Articolul următorEugen Teodorovici, la Giurgiu, despre contrabanda în vămi: ”Pe câine nu poţi să îl mituieşti”