Maşinile Google Street View se întorc în România, cu scopul de a actualiza imaginile din peste o sută de localităţi şi drumurile aferente acestora, informează Google într-un comunicat de presă transmis luni.

„Maşinile Google Street View se întorc în România primăvara aceasta. În următoarele luni, ele vor străbate şoselele ţării şi vor vizita peste 100 de localităţi şi drumurile dintre ele, cu scopul de a actualiza imaginile Street View din oraşe, şosele şi autostrăzi pe Google Maps. Preluarea de imagini 3600 Street View în România începe marţi, 7 martie. Maşinile Google Street View vor acoperi zone şi localităţi din toată ţara, de la Vălenii de Munte, Câmpulung, Timişoara, Orşova, Deva, Bucureşti, Paşcani, Călăraşi, până la Târgu Mureş.

Serviciul Street View este disponibil în România începând din anul 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante oraşe.

Acoperirea Street View la nivelul întregii ţări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, din 39 de oraşe şi sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile oraşe şi adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Naţional Brukenthal sau fluviul Dunărea.

În 2018, în parteneriat cu WWF România, peste 1.500 de kilometri de canale şi drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumuseţile ei prin imaginile Street View. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2022.

Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, disponibil în peste 250 de ţări, inclusiv în Arctica şi Antarctica. La nivel mondial, serviciul are peste un miliard de utilizatori activi în fiecare lună. De asemenea, sunt înregistrate peste 50 de milioane de actualizări ale aplicaţiei în fiecare zi.

În 2022, în Google Maps a fost lansată în Europa, inclusiv în România, funcţia rute ecologice.

Peste 220 de miliarde de imagini Street View din mai mult de o sută de ţări şi teritorii sunt disponibile la ora actuală în cadrul acestui serviciu.

Articolul precedentPercheziţii şi investigaţii, pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată
Articolul următorGiurgiu. Bijuterii din aur în valoare de peste 100.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră