Un microbuz  în care se aflau opt cetățeni ucrainieni a fost implicat, în jurul orei 16.10, într-un accident rutier pe DN 5, în Daia.

Potrivit primelor informații, o roată a vehicului s-a defectat iar acesta a intrat în gardul de separație al sensurilor de mers, ajungând pe contrasens, în afara părții carosabile.

Două persoane ar fi primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.

Pompierii au acționat pentru sablarea carosabilului iar circulația în zonă nu a fost afectată de producerea accidentului.

 

Articolul precedentProgramare meciuri campionat Liga Prieteniei Giurgiu
Articolul următorCe prevede noul Cod Rutier 2018. Măsuri dure pentru șoferii care încalcă legea