Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Giurgiu și ai A.N.A.F.- D.R.V. București au descoperit peste 11.616 perechi de încălțăminte, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 06 martie 2020, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, încălțăminte din Grecia pentru o societate din Polonia, aceștia au descoperit cantitatea totală de 11.616 perechi de încălțăminte, inscripţionate cu numele unei  firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, șoferul camionului, un cetățean bulgar, în vârstă de 36 de ani, a declarat că este angajatul firmei de transport și nu avea cunoștință despre faptul că bunurile sunt contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse originale, se ridică la suma totală de 5.459.520 lei (aproximativ 1.100.000 euro), au fost ridicate de către lucrători din cadrul A.N.A.F.- D.R.V. București, iar în cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.