Pompierii giurgiuveni au avut, în ultimele 24 de ore, două misiuni pentru stingerea incendiilor.

Astfel, un incendiu s-a produs ieri după-amiază, la Gostinari, pe un teren extravilan, unde se afla o anexă improvizată.

Fiind observat târziu,anexa a ars în totalitate. Au fost afectate și furtunurile folosite pentru irigat și un sorb de motopompă. Au acționat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Tot ieri, la Herăști, au ars aproximativ 6 ha de vegetație uscată, mărăciniș și deșeuri menajere, în mai multe focare.

Au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca și Gărzii de Intervenție Colibași, cu două autospeciale de stingere. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui foc în aer liber lăsat nesupravegheat.

Recomandarea pompierilor 

Potrivit legislației privind protecția mediului, arderea vegetației uscate este interzisă. Astfel, cetățenii trebuie să respecte următoarele prevederi legale:

-Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice. Acestora le este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Încălcarea acestei prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.

– Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, a deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

De la începutul anului, inspectorii de prevenire au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 lei fiecare, pentru incendierea vegetației uscate fără respectarea prevederilor legale.

Reamintim faptul că utilizarea focului deschis nu este permisă la distanţe mici faţă de locurile cu pericol de explozie, faţă de materiale sau substanţe combustibile.

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la culturile agricole, la alte proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentLegile Puterii | Planul „Ursula” pentru iarna lui Putin: marea RAȚIONALIZARE. România ia poziția drepți!
Articolul următorCozi interminabile la Vama Giurgiu. Bulgarii s-au apucat de reparații la Podul Prieteniei