Preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău, a anunţat, miercuri, că se „raliază” scrisorii în care se cere demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului, spunând că preşedintele social-democrat a atras asupra PSD oprobriul unei însemnate părţi a societăţii.

„Mă raliez declaraţiei comune a colegilor mei, un demers întru totul democratic, menit să salveze partidul într-un moment dificil. Suntem cu toţii datori să facem o analiză onestă şi deschisă a situaţiei în care a ajuns Partidul Social Democrat şi să punem degetul pe rană, pentru că în politică nu e loc nici de sentimente, nici de resentimente. Totodată, consider că, dacă scrisoarezape care am transmis-o către liderii partidului în cadrul şedinţei Comitetului executiv din ianuarie, ar fi fost discutată, nu ne-am mai fi aflat astăzi în acest impas”, a scris pe Facebook, joi, preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.

Potrivit acestuia, liderul PSD Liviu Dragnea este „vulnerabil” şi „a atras asupra PSD oprobriul” unei părţi a societăţii.

„Suntem vulnerabili, ca partid şi ca guvern, pentru că avem un lider vulnerabil, care atât prin situaţia sa juridică, cât şi prin modul său de acţiune din ultima perioadă, a atras asupra PSD oprobriul unei însemnate părţi a societăţii româneşti. PSD este un partid care guvernează pentru oameni, şi guvernează cu rezultate notabile. Este păcat ca din cauza unui context politic nefavorabil să fie minimalizate sau chiar puse în pericol proiectele majore din Programul de Guvernare pe baza căruia am câştigat alegerile. Avem nevoie de clarificări, de decizii urgente, care să ne ajute să trecem peste acest moment şi să rămânem uniţi şi coerenţi în acţiunea noastră politică”, a precizat Niculae Bădălău.

Articolul precedentDin nou, aglomerație în Vama Giurgiu. Pe ce distanță se întinde coada de tiruri
Articolul următorPărinţi, nu vă lăsaţi păcăliţi de medicii de familie!Nu trebuie să fiţi taxaţi pentru avizele de intrare în colectivitate