Două cazuri noi de pestă porcină africană au fost confirmate, ieri, în două gospodării din Iepurești și Singureni.

În prezent, în județul Giurgiu evoluează șapte focare în gospodăriile populației și 20 de cazuri la porcii mistreți. Autoritățile vor stabili în Comitetul Județean pentru Combaterea Bolilor dacă se impune instituirea unor filtre în localitatea Iepurești.

Pesta porcină africană se extinde cu preponderență în localitățile pe raza cărora există fonduri de vânătoare, cum ar fi Iepurești și Singureni. Tocmai de aceea, autoritățile sanitar veterinare spun că porcii mistreți sunt principalul vector de transmitere a bolii către gospodăriile populației, prin faptul că migrează spre culturile oamenilor iar aceștia duc nutrețul în gospodării.

Gestionarii fondurilor de vânătoare au fost avertizați să își ia măsuri de stopare a extinderii virusului, cum ar fi patrularea zilnică în vederea descoperirii eventualelor cadavre, măsuri de dezinfecție a personalului și vânătorilor, dar și de vânare a porcilor afectați de boală.

În caz contrar, aceștia sunt pasibili de amenzi ce pot ajunge și la 10.000 lei.

Articolul precedentS-ar putea accesa și pentru Portul Giurgiu!Fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii portuare!
Articolul următorSute de bunuri contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni