Până acum, după cum bine ştiţi, valabilitatea pașapoartelor era de cinci ani. Începând de luni, după ce Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord,  oficial, valabilitatea a fost extinsă până la zece ani. Extinderea perioadei de valabilitate se aplică doar dacă ai împlinit deja 25 de ani.

În cazul celor cu vârste cuprinse între 12 și 25 de ani, valabilitatea pașaportului simplu electronic rămâne cinci ani, iar pentru cei sub 12 ani, valabilitatea documentului este de trei ani.

Cum îţi ridici paşaportul

Pașaportul se ridică de către titular sau, în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, de către persoana care a depus cererea ori de persoana împuternicită de aceștia. Împuternicirea se face printr-o procură specială autentificată în țară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori în fața autorităților străine. La eliberarea pașaportului simplu electronic, a pașaportului simplu temporar și a pașaportului simplu va fi prezentat actul de identitate. În cazul în care minorul nu a împlinit 14 ani, persoana care ridică pașaportul acestuia va prezenta, în original, și certificatul de naștere.

Noul program de lege al guvernului are în vedere și anumite situații de urgență pentru reevaluarea normelor care reglementează eliberarea pașaportului. Astfel, pentru eliberarea unui pașaport simplu temporar, trebuie să existe situații de urgență obiective, determinate de motive de sănătate, familiale sau profesionale în care titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic. „Această urgență va trebui dovedită în momentul depunerii cererii de eliberare a pașaportului simplu temporar”, spune Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Pentru elevi, studenţi, care merg la cursuri sau concursuri în afară

Programul aduce reglementări și în cazul elevilor care merg în străinătate la concursuri, olimpiade și altele. „Pentru situațiile în care se solicită eliberarea unui pașaport simplu temporar în scopul deplasării minorului în străinătate, pentru studii sau concursuri oficiale organizate de instituții străine a fost eliminată obligația ca documentele doveditoare să fie autorizate de o autoritate administrativă română”, se arată în document. Așadar, minorii care merg la concursuri internaționale pot prezenta doar dovada că merg la concurs, fără să mai existe ștampila vreunei autorități.

Urgența este urgență

Nu foarte mulţi dintre românii care îşi scot paşaportul „la urgenţă” chiar au o urgenţă. Majoritatea apelează la acest sistem pentru că este mai uşor. Asta spune şi Ministerul Afacerilor Interne (MAI): acest fapt nu se datorează neapărat unei urgențe, ci pentru că îl obții mult mai ușor, de la două ore, la două zile. În mod normal, pentru un pașaport simplu ai aștepta și până la două săptămâni. Ghișeele care le eliberează sunt date peste cap din cauza cozilor, astfel că soluția este să restricționeze accesul românilor la astfel de pașapoarte.

De acum, cei care optează pentru un pașaport temporar, în locul unuia simplu electronic, trebuie să aducă o dovada urgenței. Prin proiectul de lege propus se dorește ca pașaportul temporar să fie eliberat în termen scurt doar în anumite cazuri, clar reglementate, cu obligația prezentării documentelor care dovedesc urgența. Ele pot aminti motive de sănătate sau participarea elevilor la concursuri și olimpiade oficiale.

Articolul precedentVeste bună pentru militarii pensionaţi! A fost promulgată legea prin care li se acordă sporuri
Articolul următorNelu Berbec – cel mai mare cultivator de zmeură din județul Giurgiu