Șapte bărbați sunt cercetați de polițiștii giurgiuveni, după ce au fost depistați în trafic, în timp ce conduceau autovehiculele, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Sâmbătă, 10 august, în jurul orei 16.00, polițiștii au depistat în trafic, pe strada Videle din municipiul Giurgiu, un bărbat de 39 de ani, din comuna Oinacu, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat din data de 28 august 2018, totodată aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aer expirat și a fost condus la Spitalul Județean Giurgiu, pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și conducere a unui auto pe drumul public având dreptul de a conduce suspendat.
Sâmbăta, 10 august, ora 21.00, polițiștii au depistat în trafic, în comuna Hotarele, județul Giurgiu, un bărbat de 64 de ani, din comuna Hotarele, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0.69, mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând transportul la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sâmbătă, 10 august, ora 18.00, polițiștii au depistat în trafic, pe DN 5A în localitatea Izvoarele, un bărbat de 54 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea o autoutilitară, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat valoarea de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Duminică, 11 august, ora 05.00, polițiștii au depistat în trafic, un tânăr de 18 ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest Drager care a indicat valoarea de 0,43 mg/l. alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean Giurgiu pentru prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Duminică, 11 august, în jurul orei 19.00, polițiștii au depistat în trafic, pe Șoseaua București, din municipiul Giurgiu, un bărbat de 53 de ani, din orașul Corabia, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
A fost testat cu aparatul etilotest Drager, care a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Duminică, 11 august, ora 01.10, polițiștii din cadrul Poliței orașului Bolintin-Vale, au depistat în trafic, pe strada Poarta Luncii din orașul Bolintin-Vale, județul Giurgiu, un tânăr de 27 de ani, din comuna Moldovei, județul Ialomița, în timp ce conducea o autoutilitară, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Bolintin-Vale unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Luni, 12 august, ora 00.30, polițiștii din cadrul Politiei orașului Bolintin-Vale, au depistat în trafic, pe strada Vadului în localitatea Vadu Lat, județul Giurgiu, un bărbat de 33 de ani, din comuna Bucșani, județul Giurgiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Bolintin-Vale unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.