Polițiștii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, într-un camion condus de un cetăţean bulgar, 515 kg tutun vrac neprelucrat, acoperite cu lavandă.  

Tutunul a fost disimulat prin metoda capac, în interiorul compartimentului marfă, fiind acoperit cu lavandă.

Marfa, cu o valoare de , în valoare de 51.500 lei, a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor. 

La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un cetățean bulgar, în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria.  

În urma verificărilor amănunțite, în interiorul compartimentului marfă s-au descoperit 48 cutii din carton ce conțineau tutun vrac neprelucrat, având depozitată deasupra, prin metoda capac, lavandă.

În urma cântării a rezultat cantitatea totală de 515 kilograme tutun vrac, estimată la o valoare de 51.500 lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.”

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentRafila, despre criza medicamentelor: Mă gândesc serios să venim cu o propunere concretă ca anumite materii prime să fie produse în ţară
Articolul următorAngajat din Penitenciarul Giurgiu, prins în flagrant în timp ce încerca să livreze substanţe dopante deţinuţilor