Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat patru cetățeni bulgari care au prezentat pentru control  autorităţilor competente, teste negative false pentru infecţia cu virusul SARS-COV-2.

În cursul zilei de ieri, în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 41 de ani, toți de cetăţenie bulgară, care au prezentat pentru control teste PCR cu rezultate negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-COV-2. Străinii intenționau să călătorească în România.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând că documentele prezentate de aceștia nu au fost eliberate de clinicile menționate.

Polițiștii de frontieră giurgiuveni nu au permis intrarea în țară celor patru cetățeni bulgari, întrucât nu îndeplineau condițiile legale de călătorie. În cauză, față de aceștia, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBilanț coronavirus 11 ianuarie: 8.861 cazuri noi și 43 decese
Articolul următorGiurgiu. Post de poliție, vandalizat de o femeie cu probleme psihice