Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au ridicat în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict și a 3 percheziții domicilare peste 730 de grame de bijuterii de aur, aproximativ 300 de grame de bijuterii de argint, 1.135 de parfumuri, 185 de articole vestimentare, 1.800 de țigarete, 5.255 de euro, 16.155 de lei și 205 lire turcești.

La data de 10 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Giurgiu, în zona punctului vamal, în cooperare cu Serviciul Rutier Giurgiu.

A fost oprit pentru control un autoturism în care se aflau 2 bărbați, în vârsta de 35 și 41 de ani, din județul Călărași.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului și a celor două persoane au fost descoperite următoarele bunuri: 164 de parfumuri de diferite mărci, 30 de bucăți de produse cosmetice, 12 articole vestimentare, 152,59 grame bijuterii de aur, 3.975 de euro și 205 lire turcești.

Ulterior, la data de 11 februarie a.c., au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară în județul Călărași, fiind descoperite 971 de parfumuri, 1.800 de țigarete, 581,44 grame de bijuterii de aur, 299 de grame de bijuterii de argint, 173 de articole vestimentare, 16.115 lei, 1.280 de euro, 1 laptop, 1 telefon, un caiet cuprinzând nume de clienți și sume de bani, precum și 7 cataloage de prezentare bijuterii.

Valoarea bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor este de 427.628 de lei.

În urma administrării probatoriului, cei doi bărbați au fost retinuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.

La acțiune au participat polițiștii Poliției Municipiului Oltenița, Biroului Criminalistic Oltenița și Serviciului Rutier Giurgiu.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPoliţiştii de Imigrări din Giurgiu au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pentru 2096 cetăţeni străini şi europeni, în anul 2021
Articolul următorGiurgiu. Arme, muniţie şi îngrăşăminte chimice confiscate în urma unor razii ale poliţiştilor