Poliţia Română a fost sesizată, în anul 2022, cu 1.009 infracţiuni privind operaţiuni ilegale cu deşeuri, fiind înregistrată o creştere cu peste 100% faţă de anul 2021 (488 infracţiuni) şi 2020 (458 de infracţiuni).

„Ca urmare a intensificării activităţilor de combatere a operaţiunilor ilegale cu deşeuri de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, în cooperare cu celelalte autorităţi competente, în cursul anului 2022, numărul de infracţiuni sesizate şi de contravenţii aplicate, precum şi cantitatea de deşeuri şi de substanţe periculoase confiscate au înregistrat o creştere semnificativă faţă de anii 2021 şi 2020”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, vineri, AGERPRES.

În 2022, structurile MAI au verificat 12.730 de obiective/locaţii de interes şi 3.791 de societăţi comerciale cu obiect de activitate gestionarea deşeurilor.

„În cadrul dosarelor penale au fost cercetate 282 de persoane, faţă de 20 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive. Cele mai multe infracţiuni au fost sesizate la nivelul judeţelor Iaşi, Giurgiu, Ilfov, Vrancea, Bistriţa-Năsăud, Prahova, Cluj, Vaslui, Botoşani, Alba şi Vâlcea”, arată sursa citată.

Anul trecut au fost aplicate 968 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.049.875 de lei, de aproape 4,5 ori mai multe faţă de anii 2020 şi 2021. Cele mai multe au fost aplicate în judeţele Ilfov, Bacău, Covasna, Mehedinţi, Prahova, Vâlcea, Gorj, Bistriţa-Năsăud, Argeş şi Teleorman.

În 2022, au fost confiscate substanţe periculoase – 9.400.380 kg şi 20.922 litri, precum şi deşeuri periculoase – 230.555.850 kg şi 118.263 litri.

„În ceea ce priveşte activitatea de la punctele de trecere a frontierei, în urma acţiunilor desfăşurate de către poliţiştii de frontieră, în colaborare cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, au fost depistate 269 de transporturi ilegale de deşeuri, care conţineau peste 4.000 de tone de deşeuri diverse, precum metal şi hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii şi bucăţi de azbest, sticlă, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice. Deşeurile au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin, la frontiera terestră, respectiv firmelor exportatoare, la frontiera maritimă, deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României”, precizează IGPR.

La frontiera cu Ungaria au fost depistate cele mai multe transporturi ilegale de deşeuri, respectiv un procent de 72% din totalul cazurilor. De asemenea, aici au fost confiscate cele mai mari cantităţi de deşeuri, respectiv 64% din totalul celor depistate.

În principal, deşeurile au provenit din state din Europa, printre care Germania, Bulgaria, Italia, Grecia, Ungaria, Austria, Franţa, Olanda, Ucraina, Serbia.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Captură impresionantă de mărfuri contrafăcute la frontiera cu Bulgaria
Articolul următorDoi sirieni care au încercat să intre ilegal în România, opriţi la PTF Giurgiu