Poliţiștii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale București – Biroul Echipe Mobile  au descoperit, ascunse într-un microbuz, mai exact în torpedou, în bord, în plafon, în compartimentul motor, în banchetă și în bagaje, o cantitate considerabilă de țigarete, pe care șoferul încerca să le introducă în țară fără documente legale.

În data de 04.02.2023, în jurul orei 04.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat un microbuz, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 35 de ani.

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Vamale București – Biroul Echipe Mobile  au procedat la controlul documentelor şoferului şi al mijlocului de transport.

În urma verificărilor amănunţite, a fost descoperită ascunsă în torpedou, bord, plafon, compartimentul motor, banchetă și în bagaje, cantitatea totală de 1.604 pachete cu țigarete.

Întreaga cantitate de țigarete estimată la o valoare de 40.100 lei a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, cu excepția celor deținute în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame….”, faptă prevăzută și pedepsită de art.452 alin.1 lit.h din Legea nr.227/2015.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentSpovedania lui Rizea, la Realitatea STAR. Dezvăluirile care dinamitează România și Moldova – cine sunt mafioții care ne conduc din umbră – ora 19:00
Articolul următorAeronave ale Forțelor Aeriene Române, în sprijinul populației afectate de cutremurul din Turcia