Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu, au descoperit, în urma controalelor efectuate asupra a două autocare, peste 4.000 de bunuri care purtau însemnele unor firme consacrate şi prezentau suspiciuni de contrafacere. Bunurile, care aparţineau unor cetăţeni turci, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În ultimele 72 ore, cu ocazia controalelor specifice pe sensul de intrare, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit disimulate printre bagajele aflate în cala a două autocare, peste 4.000 de bunuri, constând în articole vestimentare și articole de parfumerie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, colegii noştri au stabilit că bunurile descoperite aparțin unor cetățeni turci, ambii în vârstă de 25 ani. Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior.

Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ  400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAcţiune preventivă a pompierilor giurgiuveni în Parcul Tineretului
Articolul următorFermierii români vor primi mai mulți bani de la UE – Ce produse ar putea fi oprite de la import