Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe șoseaua principală din localitatea Drăghinești, județul Teleorman. Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 15.00.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare. 

În cele două autoturisme se aflau doar șoferii.

Unul dintre aceștia acuza dureri la membrul superior stâng, vertij și cefalee, iar pompierii, care au ajuns primii la locul evenimentului, i-au acordat acestuia primul ajutor.

Ulterior, bărbatul a fost preluat de SAJ Videle în vederea transportării la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. 

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBărbaţi reţinuţi de poliţiştii giurgiuveni după ce au sustras motorină din rezervorul unui autotren
Articolul următorCombaterea evaziunii fiscale, prioritate constantă a poliţiei