Bugetele primăriilor din Giurgiu cresc la final de an. Giurgiu a primit, la ultima şedinţă de Guvern, aproape 190 de miliarde de lei vechi pentru primării.

Fondurile sunt destinate plății salariilor cât şi pentru toate celelalte cheltuieli curente şi de capital. Municipiul Giurgiu a primit de la Guvern cea mai mare sumă, peste 40 de miliarde de lei vechi.
În şedinţa de Guvern din 13 decembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Executivul a aprobat şi alocarea sumei de 300 de milioane de lei pentru suplimentarea bugetului ministerului pe anul 2018, în vederea decontării proiectelor finanţate prin Programul National de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapele I şi II.

Fondurile acoperă cuantumul estimat al solicitărilor de decontare pentru finanţarea obiectivelor de investiţii incluse în PNDL şi neonorate până la această dată.
Prin cea de-a doua hotărâre aprobată în ședința de joi, a fost alocată, la nivel naţional, suma de 262,6 de milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru plata cheltuielilor curente şi de capital din unităţile administrativ-teritoriale.

Articolul precedent20 decembrie-data limită de depunerea cererilor privind acordarea subvențiilor la căldură
Articolul următorPatru tone de droguri distruse de Poliția Română. Care este valoarea lor