Un proiectil exploziv de calibru 100 mm, a fost descoperit, aseară, de un localnic din Hodivoaia, în timp ce folosea utilajul de discuit pe o miriște.

Pirotehniștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că era vorba despre un proiectil exploziv de calibrul 100 mm, însă, din cauza faptului că pe timp de noapte muniția neexplodată nu poate fi ridicată, a fost solicitat sprijinul Jandarmeriei pentru asigurarea şi protecţia zonei, până în această dimineață. 
Echipajul ISU a cercetat terenul pe o suprafață de aproximativ 10.000 mp și a folosit un detector de metale pentru a vedea dacă mai există și alte elemente de muniţie neexplodate. Deoarece nu au mai fost identificate, proiectilul a fost ridicat, transportat şi depozitat în siguranţă, urmând să fie distrus în poligonul de specialitate.
 
Ce recomandă pompierii
 
Lucrările agricole efectuate pe câmp, în această perioadă, scot la suprafață obiecte ce pot fi cu adevărat periculoase. În ultima lună, pirotehniștii din cadrul ISU Giurgiu au ridicat: 14 cartușe de infanterie cal. 7,62 mm; cinci tuburi de cartușe de infanterie cal. 7,62 mm; un proiectil exploziv cal. 75 mm; un proiectil exploziv cal.76 mm și un proiectil exploziv cal. 120 mm, din localitățile Bolintin Deal,  Băneasa, Mihai Bravu și Anghelești
ISU Giurgiu informează cetățenii că trebuie să anunţe, de urgenţă, organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau ISU dacă descoperă elemente de muniţie rămasă neexplodată. 
Atunci când găsesc obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată (cartușe, grenade, petarde, mine antitanc, proiectile de artilerie, rachete, bombe explozive, incendiare, toxice etc.), cetăţenii trebuie să respecte următoarele reguli: 
– să nu le mişte de pe locurile pe care se află;
– să nu le desfacă şi să nu le predea operatorilor economici (societăţile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase);
– să nu le introducă în clădiri, încăperi sau locuinţe;
– să nu le folosească pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
– să nu le lovească, să nu le taie şi să nu le demonteze;
– să nu se joace cu muniţii neexplodate;
– să nu folosească focul deschis în apropierea acestora.