Raed Arafat îi avertizează pe români și spune că dacă populația nu înțelege măsurile luate de autorități, riscul e să apară focare pe care nu le poate controla.

”Lumea trebuie să înțeleagă că avem o echipă care lucrează zi și noapte. Munca nu se poate opri. Vrem să reușim să limită un pic impactul. Actorul principal, actorul nostru, e populația. Dacă populația nu înțelege măsurile pe care le luăm, riscul e să apară focare pe care nu le putem controla. Așa putem ajunge la măsuri mai dure pentru carantinare.

Sunt deja măsuri de distanțare socială luate. Am fost printre cei care au luat măsurile mult mai repede ca alte țări în comparație cu numărul cazurilor. Acest lucru ne-a ajutat să se prelungească perioada în care apar cazurile mai multe.

E foarte mult de făcut încă. În ultimele săptămâni nu cred că pleacă cineva mai devreme de ora 23:00-00:00. E realitatea situației. Nu e propagandă.”, a spus Raed Arafat.

Articolul precedentVerificări, în stradă. Pot sau nu polițiștii și jandarmii să pună mâna pe acte?
Articolul următor”Nu este adevărat că persoanele aflate în carantină la hotel Sunny nu dispun de condiții bune de cazare!” Cine spune asta