În noaptea de 2/3 aprilie a.c., în intervalul orar 20:00-04:00, polițiștii Inspectoratului de Poliție județean Giurgiu, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu au desfășurat o acțiune de amploare în județul Giurgiu, pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru creșterea siguranței rutiere.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost constatate în flagrant delict 5 infracțiuni la regimul rutier, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.770 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, a prevederilor privind paza bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Pe linie rutieră, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.070 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 3 permise de conducere și retras 1 certificate de înmatriculare .

În perioada de referință, polițiștii giurgiuveni au legitimat 235 de persoane, au verificat 132 de autovehicule și 8 societăți comerciale.

Exemple:

Un bărbat din municipiul București este cercetat penal de polițiștii giurgiuveni după ce a fost depistat conducând autoturismul pe drumurile publice, sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 2 aprilie a.c., ora 20:00, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 39 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe șoseaua București, din municipiul Giurgiu, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv.

Acesta a fost transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihoactive prezente în organism.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența unor subsntanțe psihoactive.

Un bărbat din municipiul București este cercetat penal de polițiștii giurgiuveni după ce a fost depistat conducând autoturismul pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 3 aprilie a.c., ora 00:25, polițiștii Secției nr.8 Poliție Rurală Roata de Jos au depistat un bărbat de 24 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Cupele, comuna Vânătorii Mici, județul Giurgiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un bărbat din comuna Prundu, județul Giurgiu este cercetat penal de polițiștii giurgiuveni după ce a fost depistat conducând autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 3 aprilie a.c., ora 00:11, polițiștii din cadrul Secției nr.2 Poliție Rurală Comana au depistat în comuna Vărăști, județul Giurgiu, un bărbat de 35 de  ani, din comuna Prundu, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Un bărbat din orașul Mihăilești, județul Giurgiu este cercetat penal de polițiștii giurgiuveni după ce a fost depistat conducând autoturismul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 3 aprilie a.c., ora 00:30, polițiștii din cadrul Poliției oraș Mihăilești au depistat pe D.N.6, în localitatea Mihăilești, un bărbat de 29 de  ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Un bărbat din comuna Bogdana, județul Teleorman este cercetat penal de polițiștii giurgiuveni după ce a fost depistat conducând autoturismul pe drumurile publice, sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 3 aprilie a.c., ora 02:00, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 20 de ani, din localitatea Urlui, comuna Bogdana, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe șoseaua București, din municipiul Giurgiu, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv.

Acesta a fost transportat la spital, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihoactive prezente în organism.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența unor substanțe psihoactive.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentȘoferii care nu-și plătesc amenzile, în termen de două luni, ar putea risca să rămână fără permis. Proiect aflat în dezbatere la Senat
Articolul următorBunuri susceptibile a fi contrafăcute, estimate la 165.000 lei, descoperite în P.T.F Giurgiu