Poliţiştii giurgiuveni împreună cu efective din cadrul I.J.J. Giurgiu, I.J.S.U. Giurgiu, polițiști locali și inspectori din cadrul I.T.M. Giurgiu au desfăşurat, ieri, pe raza municipiului Giurgiu, orașelor Mihăilești și Bolintin-Vale, precum și în zona rurală, acţiuni de verificare, cu efective mărite, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, la activităţile de verificare participând 120 la de forţe de ordine.

Astfel, au fost verificate 101 de societăți comerciale și 144 de obiective/locații de interes cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă, 188 de mijloace de transport, fiind legitimate totodată 1165 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 167 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.700 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă, cele mai multe dintre acestea vizând nerespectarea obligației de a purta masca de protecție.
Pe parcursul activităților de control polițiștii au adus la cunoștința cetățenilor necesitatea dar și obligativitatea respectării măsurilor de protecție, respectiv purtării măștii de protecție altfel încât să acopere nasul și gura.
Polițiștii reamintesc faptul că, deși acționează preventiv, față de abaterile de la normele legale în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBilanț coronavirus: 2.419 de cazuri noi și 52 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorAlexandru A.: Atentat la siguranța națională