Bifăm un consens privind bugetul țării și PE măsurile de ajutor pentru românii săraci. Liderii coaliției -care au o majoritate zdrobitoare- de 70%, procent ce ar trebui să asigure liniștea țării, reușesc să strice această pace și își dau singuri cu stângul în dreptul. Vedem cum continuă scandalul pe toate palierele la vârful țării, după declarațiile controversate ale liderilor UDMR de ziua Națională a României. 

Marcel Ciolacu cere discuții urgente și vrea scuze publice din partea UDMR, în timp ce voci liberale cer scoaterea de la guvevrnare a partidului maghiar. Lipsa liderului PSD de la recepția organizată de Klaus Iohannis reprezintă o altă dovadă a dezbinării coaliției. Potrivit unor surse, Marcel Ciolacu ar fi plecat în Dubai în minivacanța de 1 decembrie, iar acesta ar fi fost motivul pentru care nu a participat la evenimentul organizat la Cotroceni.

Toate aceste tensiuni par însă că ascund altceva. Multe voci susțin că aleșii patriei încearcă să își ascundă incompetența în spatele unor perdele de fum, care să îi orbească pe românii ce își duc tot mai greu traiul de la o zi la alta. În timp ce ei se ceartă pe sărăcia noastră și își fac vacanțele la soare, pe noi ne așteaptă una dintre cele mai cumplite ierni din ultimele două decennii. Și nu o spun eu apocaliptic, ci chiar experții care avertizează de luni bune că urmează sărbători triste pentru majoritatea românilor.

Mulți oameni vor cumpăra alimentele pentru masa de Crăciun la suta de grame. Majoritatea preparatelor pentru masa de Crăciun costă și cu 50% mai mult față de 2021, potrivit estimărilor făcute de specialiștii din industria alimentară, care spun că un kilogram de carne de porc ne-ar putea scoate din buzunare chiar și 60 de lei. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la zahăr, ulei, făină, unt sau lapte. Multe alimente de bază nu mai ajung pe masa românilor împovărați de costul tot mai mare al vieții. Dacă politicienii se fac că nu văd și nu au curaj să meargă în țară, asta ca să vadă România reală, eu le recomand să iasă din birouri și să facă o plimbare măcar prin cartierele capitalei. Este înfiorător cât de mulți oameni ai străzii își trăiesc zilele și nopțile sub cerul liber, fără rost și direcție. Iar numărul lor va crește cu siguranță. Nu cred în bunătatea doar de Crăciun, așa cum nu cred că trebuie să îți repecți țara doar de 1 decembrie.

Faptele bune sunt cele care îi unesc pe românii abandonați de politicienii pe care i-au ales să le ofere pace, stabilitate și prosperitate. Dar este necesar ca ele să fie făcute zi de zi și fără interes. Iar politicienii trebuie să își iubească țara nu prin declarații pompoase, ci prin munca neobosită în intersul poporului. Popor care s-a săturat de chin. Ca și cum nu ar fi de ajuns, mai primim o veste proastă: Klaus Iohannis îl contrazice pe ministrul Energiei: embargoul impus petrolului rusesc ar putea avea consecințe negative pentru România. Declarația vine după ce Virgil Popescu a dat asigurări că nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu petrol. Oare vom asista la o criză de carburanți la fel cum se întâmplă în Ungaria? Rămâne de văzut, dar de prețurile uriașe nu vom scăpa prea curând.

O analiză Reuters arată că este posibil ca inflația din zona euro să fi atins vârful, dar va scădea atât de lent încât ar putea trece ani buni până când va reveni la ținta de 2%. Prețurile energiei sunt încă foarte ridicate, șomajul este la un minim record iar salariile sunt în creștere accelerată. Între timp, o recesiune care se aștepta să reducă presiunile inflaționiste este acum considerată mai blândă decât estimările. Noile proiecții ale Băncii Centrale Europene, care vor fi publicate săptămâna viitoare, vor arăta o inflație peste țintă până în 2024 și care va scădea la 2% abia în 2025. Deci ne mai așteaptă, cel puțin încă doi ani de scumpiri.

Asta în contextul în care războiul de la graniță pare să nu se domolească prea curând. Teroarea lui Putin a ajuns azi și pe pământ românesc. Scrisorile capcană trimise la ambasada Ucrainei din București sunt o confimare a faptului că acest conflict nu se va opri prea curând. Iar dacă pe front armata sa schioapătă, Putin câștigă războiul nevăzut. Kremlinul reușește să destabilizeze Europa și iată că a mai câștigat un aliat. Austria, stat care nu e membru NATO pare că joacă după notele dictate de Putin și se opune aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, cu doar două zile înainte de votul decisiv. Anunțul a fost făcut chiar de cancelarul austriac la summitul UE pentru Balcanii de Vest., eveniment la care a participat și Klaus Iohannis. România va negocia până în ultima clipă, spune șeful statului, dar speranțele sunt tot mai mici. La fel ca Ungaria sau chiar Germania, Austria s-a opus sacnțiunilor impuse Moscovei. Rusia mizează pe aceeași carte care, din punct de vedere istoric, i-a adus aproape mereu victoria. „Dezbină și cucerește” pare a fi mottoul lui Putin, care mai are un as important în mânecă: iarna prețurilor uriașe la petrol, gaz și energie.

Facturile nesimțite ne vor lovi cumplit în următoarele luni, iar politicienii sunt incapabili să adopte măsurile care să ne pună la adăpost. Mult mai grav este că deși au soluții la îndemână, aleșii patriei refuză să le pună în aplicare. V-am prezentat și aici- la Realitatea, propuneri venite din partea unor inventatori autohtoni precum Iulean Horneț. Putem produce energie curată și ieftină, dar birocrația omoară la propriu România. Veți vedea în această seară cum statul pune bețe în roate investitorilor care doresc să scoată țara din criza energetică. În goana după bani la buget, decidenții pun taxe pe orice, inclusiv pe soare și aduc în casele românilor sărăcie, frig și întuneric.

Vă prezentăm astăzi imaginile pe care trebuie să le vadă toți cei care ne conduc. Bunicii de la sate, rămași singuri sau bolnavi își duc cu greu zilele de pe urmă și trăiesc exact ca în evul mediu. Salvarea lor nu vine de la politicieni, ci tot de la românii de bine, care le-au adus alimente și lemne pentru foc.

 

Articolul precedentBobby Păunescu, dezvăluiri bombă în scandalul de la B1TV: „Nu eu l-am chemat pe Oancea, el a venit”
Articolul următorCând este interzis să foloseşti artificii sau pocnitori. Ce pedeapsă poți primi. Avertismentul poliției