Procurori, criminaliști și polițiști din cadrul IPJ Giurgiu sunt la această oră într-o ședință, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. 

Anchetatorii analizează toate probele din dosar, dar și imaginile de pe camerele de luat vederi și declarațiile martorilor. 

În acest moment, esențială este identificarea victimei, iar în acest sens sunt în lucru trei expertize, susțin reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu. 

Trupul unei tinere a fost găsit în flăcări, vineri seara, într-o valiză lăsată pe marginea DN6, din judeţul Giurgiu. Necropsia a relevat faptul că victima a fost bătută până la moarte înainte de a fi incendiată. 

Descoperirea macabră a fost făcută pe un câmp dintre Ghimpați și Valea Popilor. Poliţiştii au fost sesizaţi că este un incendiu, însă s-a descoperit, de fapt, un cadavru. Este vorba despre cadavrul carbonizat al unei femei în proporţie de 90%.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBunuri contrafăcute în valoare de peste 1.000.000 de lei, confiscate de polițiștii de frontieră de la Giurgiu
Articolul următorEdiție incendiară Realitatea Sportivă de la ora 21, la Realitatea Plus! Modul incredibil în care este condus fotbalul românesc de cuplul Burleanu-Dâncu