Tânărul de 21 de ani, care și-a pierdut viața în această dimineață, în accidentul rutier de pe DN5, ar fi adormit la volan, sau avea alte preocupări de natură a-i distrage atenția, respectiv telefonul mobil, spun polițiștii.

Acesta se afla la volanul unui Volkswagen Golf, și a intrat în șanțul ce separă cele două sensuri de mers, lovind alte două autoturisme. Tânărul decedat era din Stoenești.

Polițiștii consideră că există două ipoteze referitoare la cauza accidentului, respectiv șoferul ar fi adormit la volan, sau avea alte preocupări de natură a-i distrage atenția, în condițiile în care drumul este în aliniament și la negru, nefiind acoperit de zăpadă.

Din informațiile noastre, șoferul decedat ar fi lucrat în construcții și se îndrepta către București.

Și șoferii celorlalte două autoturisme, un bărbat de 28 de ani și o femeie de 47 de ani au suferit vătămări corporale în urma accidentului.

În cauză, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentAccident grav pe DN 5.Trei autoturisme s-au ciocnit, un tânăr a murit
Articolul următorBilanț pe 2018, la Jandameria Giurgiu. Oamenii legii au executat peste 12.000 de misiuni