Un accident rutier s-a produs aseară, pe DJ 601, pe raza localității Crevedia Mare.

În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani.
Acesta a fost găsit inconștient, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital.
Imagine
Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului și au îndepărtat elementele de caroserie de pe partea carosabilă astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.
Potrivit IPJ Giurgiu, accidentul rutier s-a produs în jurul orei 23.00.
Conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat cu mașina în șanțul de pe marginea drumului.
Șoferul, un tânăr din Mârșa, a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la Spitalul Universitar din București.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentRealitatea de lângă tine. Familia care locuiește într-o casă de 10 mp. Povestea Florinei, mamă singură cu 3 fetițe
Articolul următorUn TIR s-a răsturnat pe DN 5, la Uzunu. Un pompier care se întorcea de la o misiune a acordat primul ajutor șoferului rănit