Un tânăr de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a sustras mai multe bunuri dintr-o casă de vacanță din comuna Mihai Bravu, județul Giurgiu.

La data de 17 februarie a.c., Poliția Municipiului Giurgiu, a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat de 43 de ani,  din comuna Mihai Bravu, județul Giurgiu, cu privire la faptul că i-a fost spartă locuința de vacanță din comuna Mihai Bravu, județul Giurgiu.

În baza sesizării, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Călugăreni s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat în dimineața zilei de 17.02.2020, persoane necunoscute au pătruns în interiorul locuinței de unde au sustras un televizor, două perechi de cercei din aur, trei brățări din aur, un lănțișor din aur, precum și trei brățări din argint, prejudiciul estimat fiind în valoare de 9.000 lei.

În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, a fost identificată persoana în cauză, ca fiind un tânăr de 22 de ani, din comuna Mihai Bravu, județul Giurgiu, care a recunoscut ulterior fapta comisă.

De asemenea, polițiștii au recuperat toate bunurile sustrase, fiind predate proprietarului.

 

Articolul precedentCâți bani a încasat Penitenciarul Giurgiu din munca deținuților
Articolul următorInedit. Campionat Național de Box pentru Tineret, la Giurgiu