Echipajul de pirotehnicieni din cadrul ISU Giurgiu a intervenit din nou, în această dimineață, pentru ridicarea unui proiectil exploziv, în localitatea Bâcu. Elementul de muniție a fost scos la suprafață după continuarea lucrărilor de excavare în zonă.

La fața locului, pirotehnicienii au constatat că era vorba tot despre un proiectil exploziv de calibrul 152 mm. 
La scurt timp de la acest caz, echipajul ISU a avut o altă intervenție, în localitatea Băneasa.
Persoana care a solicitat sprijinul autorităților desfășura activități de curățare a solului și de pregătire pentru culturile de primăvară.
Aceasta a observat un obiect care semăna cu un proiectil și a sunat la 112.
La fața locului, pirotehnicienii au constatat că era vorba despre un proiectil exploziv de calibrul 122 mm. În urma cercetării și a operațiunii de detectare a terenului, nu au mai fost descoperite alte elemente de muniție neexplodata. 
În ambele cazuri, muniția a fost ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă, urmând să fie distrusă în poligonul de specialitate.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentVIDEO Noi dezvăluiri la „Culisele statului paralel”! Cristian Rizea, despre legăturile cu SRI și lumea politică ale unui important om de afaceri
Articolul următorO echipă de la Ministerul Finanțelor Publice, în control la Primăria Giurgiu. Ce caută inspectorii