Trei cetăţeni din Siria au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră giurgiuveni, ascunși în compartimentele pentru marfă ale unor ansambluri rutiere. Aceștia intenționau să treacă fraudulos frontiera de stat pentru a ajunge în Germania.

În zilele de 9 și 10 octombrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, doi cetățeniromâni, în vârstă de 55, respectiv 66 de ani, conducând fiecare câte un ansamblu rutier. Șoferii  transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, calorifere  și pâslă din Turcia pentru România.

În urma controalelor preliminare efectuate asupra mijloacelor de transport, polițiștii de frontieră au constatat mai multe nereguli.

*Pentru unul din cele două ansambluri rutiere, prelata semiremorcii era secționată și lipită, motiv pentru care, colegii noștriau procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autocamionului.

Astfel, în compartimentul pentru marfă, printre caloriferele transportate, a fost găsit ascuns, într-un sac de plastic, un cetățean străin.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că tânărul, în vârstă de 23 de ani este din Siria.

*Pentru cel de-al doilea ansamblu rutier, polițiștii de frontieră au constatat faptul că sistemul de închidere al compartimentului marfă permitea deschiderea acestuia, fără ruperea sigiliului aplicat.

Și în acest caz a fost efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, fiind astfel depistați ascunși, doi cetățeni sirieni, în vârstă de 14, respectiv 26 de ani.

Cei trei sirieni au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat în mijloacele de transport, în timp ce se aflau pe teritoriul Bulgariei, fără ca șoferii să aibă cunoștință despre aceste aspecte. Aceștia intenționau să ajungă pe teritoriul statului german.

Având în vedere aspectele constatate, polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, străinii au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu