Un autoturism a fost în pericol să cadă în apa Dunării, după ce malul s-a surpat, în timp ce conducătorul auto se deplasa într-o zonă împădurită. S-a întâmplat, în această dimineață, în apropierea plajei Gostinu. 

Șoferul a ieșit imediat din mașină și, pentru a evita alunecarea, a legat-o cu o chingă de un copac, fiind ajutat de oamenii din jur.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare și o autospecială de stingere dotată cu accesorii specifice pentru astfel de cazuri. Aceștia au fost sprijiniți cu un buldoexcavator, pus la dispoziție prin grija Primăriei din localitate. 
Autoturismul a fost tras din zona respectivă cu ajutorul buldoexcavatorului. 

ISU Giurgiu recomandă cetăţenilor să aibă grijă în momentul în care se deplasează cu autoturismele pe drumuri înguste, aproape de malul apelor pentru că există pericolul ca acestea să cedeze din cauza greutății.

De asemenea, îi sfătuieşte să fie atenți unde își parchează autoturismele, atât pentru siguranța acestora, dar și pentru a nu bloca drumul de acces, iar autospecialele de pompieri să poată interveni.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Şofer depistat sub influenţa cannabisului pe o stradă din Giurgiu
Articolul următorBobby Păunescu: „URSS i-a fost frică să intre în România. Ceaușescu a început foarte bine, a terminat-o prost. Cerem desecretizarea arhivelor”