Un tânăr de 26 de ani este cercetat de polițiști, după ce ar fi sustras o sumă de bani dintr-un aparat de pariuri aflat în incinta unei societăți comerciale, din comuna Daia, județul Giurgiu.

Sâmbătă, 9 februarie, în jurul orei 10.30, polițiștii Secției de Poliție Nr. 7 Băneasa au fost sesizați de către o femeie de 35 ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au sustras o suma de bani dintr-un aparat de pariuri, care se afla în incinta unei societăți comerciale, din comuna Daia, județul Giurgiu.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului ocazie cu care au constatat că în noaptea de 08/09.02.2019, în intervalul orar 21.00-05.00, persoane necunoscute au distrus încuietoarea de la casa de bani a aparatului de pariuri ce se afla în incinta societății comerciale, de unde au sustras suma de 850 lei.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii giurgiuveni a fost identificată persoana în cauză, ca fiind un tânăr de 26 ani, din comuna Daia, județul Giurgiu.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și distrugere.

Articolul precedentAccident rutier pe strada Gheorghe Doja, din Giurgiu
Articolul următorOfertă de muncă. Olanda caută muncitori în agricultură, la cules sparanghel