Un tânăr, de 20 de ani, din Prundu, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a ajuns la spital după ce, azi noapte, în timp ce conducea autoturismul pe o stradă din localitate, a părăsit partea carosabilă, a distrus gardul unui imobil şi s-a răsturnat cu mașina în curtea unui imobil. 

Azi noapte, la ora 2:10, în comuna Prundu a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea conducătorului auto care l-a provocat.

”Un tânăr, de 20 de ani, din comuna Prundu, în timp ce conducea autoturismul pe strada Valea Puţului, din această localitate, pe fondul neatenţiei, a părăsit strada, a distrus gardul unui imobil şi s-a răsturnat rămânând  în curtea acestuia. Conducătorul auto a fost transportat la spital”, a declarat, comisarul şef Cristian Şuţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.

Șoferul consumase băuturi alcoolice, valoarea înregistrată de aparatul etilotest fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a mai precizat comisarul şef Cristian Şuţă.

 

Articolul precedentUn tânăr aflat sub influența alcoolului a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina într-o curte
Articolul următorTone de articole pirotehnice, scoase de pe piața neagră de polițiști