Degeaba anunță tot mai multe țări că își deschid granițele pentru turiștii vaccinați. Degeaba nu mai cer alte teste sau nu impun alte restricții. Anunțurile sunt valabile doar în cazul în care turiștii ajung în țara respectivă cu mijloc propriu de transport.

În cazul în care un turist dorește să viziteze Islanda, de exemplu, țară care a ridicat de ceva vreme restricțiile pentru turiștii vaccinați, acesta trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării în aeronavă.

Ceea ce companiile aeriene nu spun este faptul că, pentru a te urca la bordul unui avion trebuie să prezinți un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte, indiferent de destinația aleasă.

Pe paginile de Facebook ale companiilor aeriene oamenii sunt bulversați. Întreabă în ce condiții pot călători, întreabă dacă se acceptă adeverințele de vaccinare, întreabă dacă sunt acceptate testele negative antigen, întreabă dacă pot călători dacă au trecut prin boală. Majoritatea acestor întrebări rămân fără răspuns, o totală lipsă de respect față de pasagerii cu bilete achiziționate.

Articolul precedentAndrei Baciu: ”Vom crește numărul centrelor mobile care vor ajunge în principal în zonele rurale”
Articolul următorDezinsecție și pe luciul de apă, la Giurgiu. Unde au loc acțiunile de combatere a țânțarilor