Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, însă intră în vigoare în luna august! Toate amenzile care nu conțin asta vor fi anulate.
Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale a fost publicată miercuri, 25 iulie, în Monitorul Oficial. Potrivit acestui act normativ, dacă agentul constatator al contravenției nu scrie în procesul-verbal și codul numeric personal al celui care a încălcat legea, procesul-verbal va fi considerat nul.
Prevederile acestui act normativ se vor aplica începând cu 24 august 2018.
„Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu”, este prevăzut în actul menționat.