Polițiștii giurgiuveni au acționat pe perioada minivacanței de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, în localitățile județului, pe drumurile publice, în gări, autogări, portul Giurgiu și zona adiacentă acestora, în zonele aglomerate în care s-au desfășurat manifestări religioase, cultural artistice sau de agrement.

Pe timpul minivacanței, oamenii legiii au aplicat 284 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 113.320 lei, fiind înregistrate un număr de 29 de evenimente, în urma cărora au fost întocmite dosare penale.

Polițiștii rutieri au constatat șase infracțiuni rutiere, au aplicat 252 sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 12 permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

În zona unde s-au desfășurat manifestări publice și a localurilor publice nu au fost înregistrate evenimente grave, iar pe drumurile publice s-au produs doar tamponări și accidente rutiere ușoare.

Polițiștii din dispozitivele de ordine și siguranță publică din mediul rural și urban au acționat în sistem integrat cu jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu ,în zona târgurilor și oboarelor pe linia prevenirii comercializării de animale și produse din carne de porc în contextul pestei porcine.

Articolul precedentNumeroase forțe de ordine mobilizate pentru meciul de fotbal F.C. Astra Giurgiu – F.C. Botoșani
Articolul următorAutoritățile în alertă, din cauza pestei porcine. Târgurile, la control