Peste 60 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor asigura în această seară măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Astra Giurgiu  și C.F.R. Cluj.

Cele două echipe vor juca pe stadionul municipal “Marin Anastasovici” din Giurgiu, începând cu ora 21.00.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

Accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va realiza începând cu ora 19.00 prin locurile special amenajate, astfel:

–  pentru suporterii echipei A.F.C. Astra Giurgiu, tribuna I – str. Chauncey Hardy;

–  pentru suporterii echipei C.F.R. Cluj, tribuna a II-a – Aleea Plantelor;

–  pentru spectatorii care au bilete la tribuna a II-a – Aleea Fabrica de Zahăr.

Ca la fiecare meci de fotbal, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor de acces, să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

Precizăm că intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.

În această misiune jandarmii sunt sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, Direcției Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu și stewarzi.

Articolul precedentAccident de circulație pe DN 5, trei persoane sunt rănite
Articolul următorTextile și încălțăminte contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni