Sâmbătă și duminică, polițiștii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, în urma neregulilor descoperite,oamenii legii au aplicat 481 sancțiuni contravenționale, în valoare de 209.830 de lei.

Din totalul amenzilor, 44 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 5 la Legea 12/1991 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 424 pentru încălcarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002.

De asemenea, polițiștii au intervenit la 227 de evenimente, dintre care 192 au fost sesizate pe număr unic pentru apeluri de urgență 112.

Totodată, au fost reținute 63 de permise de conducere, dintre care 40 pentru viteză și au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

Articolul precedentAlarmă pe DN 5. Un elicopter SMURD a aterizat de urgență
Articolul următorElicopterul SMURD a aterizat la Giurgiu. Ce s-a întâmplat