La Mănăstirea Comana va avea loc astăzi un eveniment dedicat Zilei Armatei care va include slujbe religioase, alocuțiuni, dar și un moment artistic. Manifestarea este organizată de un comitet de inițiativă format din veterani de război, reprezentanți ai bisericii și societății civile.

Evenimentul va avea loc de la ora 11.30 și este dedicat, așa cum susțin organizatorii, celor trei entități și cooperării dintre ele: Biserica, Armata și Poporul.

„Ziua Armatei este un moment foarte potrivit pentru a ne aminti că simbioza dintre Biserică, Armată și Popor a condus întotdeauna la realizări cu un profund caracter moral, spiritual și cultural. Și cum am putea face acest lucru mai bine decât prin întâlnirea directă cu personalități marcante care au prețuit valorile nemuritoare ale neamului românesc?”, spun organizatorii.

Evenimentul va avea următorul program:sfânta Liturghie;slujba de pomenire;alocuțiuni ale starețului Sfintei Mânăstirii Comana, ale domnului General (r) de Flotila Aeriană, Veteran de Război – Radu Theodoru (94 de ani, initiator al evenimentului), Colonel Prof. Univ. Dr. George Ene și mulți alți invitați speciali; recitarea de poezii patriotice, intonarea de imnuri și cântări patriotice.

Articolul precedentAlarmant! 13 cazuri de rujeolă într-o săptămână, la Giurgiu
Articolul următorLiga 1: Astra Giurgiu învinsă de CSU Craiova cu scorul de  0-3 pe teren propriu