Bunuri contrafăcute, estimate la o valoare de 30.000 lei, descoperite în PTF Giurgiu

Bunuri contrafăcute, estimate la o valoare de 30.000 lei, descoperite în PTF Giurgiu
Aproximativ 400 de bunuri care prezentau suspiciuni de contrafacere au fost descoperite de către polițiștii de frontieră giurgiuveni, în cala unui autocar.
Aproximativ 400 de bunuri care prezentau suspiciuni de contrafacere au fost descoperite de către polițiștii de frontieră giurgiuveni, în cala unui autocar. Produsele, achiziționate dintr-o piaţă din Istanbul, aparțineau unui cetățean turc, pasager al autocarului.
În cursul acestei dimineți, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui autocar, care transporta persoane în regim internațional, pe ruta Turcia - România.
Colegii noștri au descoperit printre bagajele pasagerilor, mai multe pungi din plastic de culoare neagră, care conţineau 397 de produse, constând în articole vestimentare, pantofi tip sport și parfumuri, toate inscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că produsele respective aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 23 de ani, pasager al autocarului. Persoana în cauză a declarat autorităților faptul că achiziționase toate aceste bunuri dintr-o piaţă din Istanbul și intenționa să le comercializeze pe teritoriul țării noastre.
Bunurile, în valoare de aproximativ 30.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, față de cetățeanul turc, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 10:53 - Premieră globală la București: Maestrul Nicolae Voiculeț lansează Orchestra Mondială a Păcii la Palatul Parlamentului
- 10:25 - Călin Georgescu: "Poporul plătește ca ei să îl îngenuncheze. Instanța conștiinței este superioară celei umane"
- 09:36 - Alexandra Păcuraru depune plângere penală împotriva lui Gigi Becali: „Aceste abuzuri, jigniri, umilințe, intimidări și amenințări trebuie să înceteze”
- 09:31 - Nava spaţială Orion a părăsit orbita Pământului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











